Silk Route Shipping

+40241 699 100 Contact us

ROTRAC SA, unul dintre cei mai vechi operatori portuari din România, are noi acționari

DTS Logistic Services și Silk Route Shipping au finalizat achiziția pachetului majoritar al ROTRAC, unul dintre cei vechi operatori portuari din România.

Înființat în 1992, ROTRAC are o vastă experiență în operațiunile de operare și depozitare a mărfurilor în Portul Constanța, având un portofoliu solid de clienți. Operatorul are în administrare dana RORO 4 Port Constanța și o infrastructură ce include macarale la cheu, spații de depozitare acoperite și ventilate natural de peste 5.000 mp, platforme de depozitare cu o suprafață de peste 20.000 mp, precum și utilaje de manipulare specifice.

“Dispunând de toate aceste atuuri, ROTRAC a atras de-a lungul vremii în portofoliul de clienți cei mai mari jucători din industria lemnului. Clientii din această industrie beneficiază de un pachet complet de servicii precum: descărcare-încărcare din mijloacele de transport, gestiune computerizată, verificarea cantitativă și calitativă a mărfii, lucrări de repachetizare, vopsire, numerotare, marcare a mărfii sau antiseptizare, asistență la export,” spune Octavian Dragomir, CEO DTS Logistic Services.

De asemenea, infrastructura de care dispune ROTRAC a permis și operarea altor tipuri de mărfuri ca de exemplu mărfuri ambalate în big bags, laminate lungi sau rulouri, tractoare uzate, etc. Recent  au fost integrate  și servicii de stuffing-stripping containere, operațiuni care se desfășoară la magazia de 2.000mp localizată în apropierea danei 53.

“Dorința noastră este de a dezvolta în viitor atât gama de servicii oferite, precum și portofoliul de clienți. În prezent, lucrăm la bugetul de modernizare și extindere a infrastructurii terminalului portuar, iar în paralel, avem planificată și o campanie de consolidare a brand-ului. Investiția realizată de DTS Logistic Services și Silk Route Shipping în ROTRAC este un pas firesc în completarea serviciilor deja oferite, respectiv agenturare nave, expediție portuară, transporturi maritime și rutiere, serviciii de comisionariat vamal,” adaugă Adrian Istrate, Managing Partner Silk Route Shipping.

Cookie policy Privacy policy Terms of service